Chaika.ro

piaţă de idei – tâmpänien²

Tag: romania (Page 1 of 2)

Aaron Lebedeff – Roumania Roumania Roumania… (1947)

“Oh, my, help, I’m going crazy!
I care only for cheese and mamaliga
I dance and leap to the stars
When I eat a patlazhele.
Dzing ma, tay yidldi tam …”

Au fost o dată ca niciodată doi chiriași…

A fost o dată un unchi care își ducea traiul modest, dar decent și fericit  într-un apartament de 3 camere din București, alături de soție și copii. Într-o zi un unchi de-al unchiului a murit, lăsându-i moștenire un alt apartament de 3 camere, tot în București. S-a gândit unchiul ce să facă cu noua locuință și pentru că lui îi era bine cu familia unde era și i s-a părut un moment inoportun să vândă, a hotărât să închirieze cel de-al doilea apartament. După 3 săptămâni de dat anunțuri, s-au găsit în cele din urmă și chiriașii: un cuplu tânăr și drăgălaș, cu propria afacere, situație financiară stabilă, așteptând din clipă în clipă să aterizeze barza. S-a bătut palma, s-a semnat contractul, s-a achitat chiria pe 2 luni în avans. Cuplul s-a instalat în apartament, la scurt timp după li s-a alăturat și urmașul.

Toate bune și frumoase până vreo 8 luni mai târziu când cuplul întârziase cu plata chiriei deja 3 luni, adunase restranțe la întreținere de peste 30 de milioane, iar Romtelecomul amenința cu suspendarea liniei telefonice. Unchiul tot încercase să dea de cuplu, dar în zadar. Locul unde aceștia îi spuseseră că lucrează fusese desființat. Numerele de mobil ale celor doi erau închise, iar la sonerie nu mai răspundea nimeni. O dată chiriașul l-a sunat pe unchi să-și ceară scuze că nu i-a mai dat de veste, că aia mică se îmbolnăvise și fuseseră cu ea în spital. Derulăm filmul 3 săptămâni mai departe, restanțele chiriașilor contiuau să crească, chiria pe ultimele 4 luni era neplătită, iar unchiul nu mai auzise nimic, nimic de la cei doi. Atunci a hotărât să mai facă o vizită la apartament, în speranța că va da de cineva. Ajuns în scara blocului nasul îi fusese străpuns de un miros caustic, care părea să vină dinspre apartamentul cuplului fericit. A băgat cheia de rezervă în ușă, determinat să intre peste ei.

Ce a găsit înăuntru nu avea să uite niciodată.

Read More

Free your soul

Asta am descoperit-o într-un club din Brașov.O să ziceți că vă arăt numai chestii scârboase (poate și aveți dreptate), dar priviți mai atent. În buda asta zace secretul vieții: Yin și Yang, Alpha și Omega, Întunericul și Lumina, Binele și Răul ș.a.m.d.

wcuri geniale in Romania

Beculești

Bulevardul Magheru, Romana, Bucuresti

Lumea asta în care trăim.

Puține s-au schimbat în 10 ani. De colțul cu garaje încă stau ancorate corturile cu aurolaci. Pe ușa de la intrare adresa site-ului antimanele punct șapte punct ro a rămas neștearsă, întâmpinând fiecare pacient în drum spre consultație. În locul lemnelor vechi prin care vâjâiau ninsorile, clădirea a căpătat termopane. În sălile de așteptare unde o dată mișunau copii cu febre, dar încă plini de chef de viață, zac acum adulți răpciugoși, cuprinși de-o lehamite cronică și fără de leac. Din priviri scurte își măsoară reciproc bolile, rumegând la întrebarea, dacă să stea în continuare jos sau să-și cedeze scaunul unul altuia. Posterul cu ursul umflat și iepurii zâmbăreți a dispărut, iar lângă programul doamnei doctor a apărut un afiș gri, cu scris îngroșat: “GĂURI ÎN URECHI? DA, AICI SE FAC!

Gauri in urechi - DA, aici se fac!La 13:56 își fac apariția asistenta și doamna doctor, ambele în paltoane lungi de iarnă. O mare surpriză a fost. Eram pregatita spiritual să zăresc o variantă puțin modificată a chipului păstrat în memorie, la fel cum mă obișnuisem să descopăr câte o încrețitură nouă în privirile altora, ce nu îi mai întâlnisem de-o bucată bună de timp. Ea insa… sfida orice lege a naturii. Era ca o clonă construită atent pe baza amintirilor din copilărie. De chipul ei nu se lipise nici măcar un semn al trecerii timpului. Nici un rid in plus. Același stetoscop vișiniu fâlfâia agățat de geantă, la 20 de centimetrii deasupra solului. Aceeași balansare de pe un picior pe altul, spunându-ne tuturor că ea le-a văzut și le știe pe toate, că e în vârful piramidei și ne face un favor uriaș prin faptul că se arată în fața ochilor noștri, scaldati în răceli și conjunctivite. Câteva cute în plus la burtă, poate, dar în rest, doamna doctor era cea de-acum 10 ani.

Pe la 14:10 iese doamna doctor din cabinet, de data asta cu halat alb în loc de palton. Eram trei care așteptam. Ne spune:

– Azi nu dau rețete, să fie clar. Dacă vreți rețete, veniți de miercuri încolo… nu ne merge calculatorul și n-am cum să vă dau rețete, îmi pare rău.

Zâmbetul ei ne spunea că-i pare orice altceva, numai rău nu. Dintr-o răsucire fantoma ei a aterizat la loc în cabinet. Ușa trântită în urma ei.

Pe la 14:25 doamna doctor se arată din nou, de data aceasta alături de asistentă. Eram vreo șapte care așteptam la ea.

– Ce doriți, întreabă, focalizându-ne câte puțin pe fiecare în parte.

– O scutire pentru școală…
– Pentru ce?
– Sinuzită. De pe 5 pe 7 ianuarie.
– Imediat vă scrie asistenta una. Dumneavoastră?
– Tot o scutire…
– Imediat, veniți toți cu scutirile aici. Dumneavoastră ce vreți?
– O trimitere  la dermatolog…
– Pentru ce?
– Păi pentru bubele astea de le am pe față, le-am avut și înainte, dar acum nu mai trec…
– Mai așteptați. Dumneavoastră?
– Pentru o rețetă.
– Astăzi n-avem cum să dăm rețete, ne-a picat sistemul și până miercuri nu mai am cum să le scriu, îmi pare rău! Dumneavoastă ce vreți?
– Tot rețetă… mai am de făcut trei zile tratamentul și trebuie neapărat să o iau azi…
– N-am cum, îmi pare rău! veniți miercuri! Dumneavoastră?
– Păi… răspunde un domn, vizibil intimidat de tonul agresiv, am venit pentru că de câteva zile nu mă simt prea bine…
– Extraordinar! Și ce v-ați gândit… una două, dacă nu vă simțiți bine, veniți la doctor?!

Și cu un zâmbet, din care n-am putut citi nimic în afara unei ironii nemărginite, doamna doctor s-a retras în bârlog, luând după ea pe o doamna ce abia intrase în policlinică, cu un  bebeluș plângând în branțe.

Ca-n copilărie, urletele bietului copil au oprit timpul în loc. Nu puteam să-l vedem, dar era acolo, ca un difuzor lipit de urechile noastre. S-au pornit încă o dată motoarele infernului, sfărâmând ultimele molecule de oxigen rămase în sala de așteptare. Pe la 15:15 s-a făcut liniște, mama a ieșit cu sugarul în brațe. Am urmat eu.

Cu sinusurile amețite, dar încă în deplină senintătate, am crăpat ușa diavolului și m-am lăsat înghițită.

– Păi, de ce-ai venit?
– M-a lovit o răceală încă de înainte de Crăciun și văd că nu mai scap de ea. A început cu dureri în gât, tuse…
– Alo, începu doamna doctor, vorbind la telefon. Nu, azi nu dăm rețete. Sunteți deja aici? Ei, ați venit degeaba! Nu merge sistemul și n-avem cum să dăm rețete. Mâine pe la prânz se repară sau veniți miercuri la sigur. La revedere!

– Ei, exclamă doamna doctor, parcă s-a vărsat carul cu proști în fața cabinetului meu!
– E prima zi din an, s-or fi îmbolnăvit de sărbători… îi răspund răgușită, fără vreun mesaj anume, ci numai pentru a umple linistea și a împinge raspunsul ei în puțul uitării. Cum să-ți faci pacienții proști de față cu un pacient?

Continuăm discuția. Povestesc cum a evoluat boala, cu ce pastile și sprayuri m-am tot drogat, trecem cu brio și de proba stetoscopului. Concluzia, antibiotice și o grămadă de alte vitamine. Minunat, am identificat problema, avem soluția… au mai rămas formalitățile.

– Cum te cheamă pe tine?
– Athena Igreculescu.
– Vai, pe tine te țin minte de când erai mică, mică… tu probabil nu mai știi nimic de-atunci. Îmi amintesc că niciodată nu ți-am ținut minte numele, dacă se scrie cu “t” sau cu “th”.
– Aceeași memorie de elefant o aveți, doamna doctor…
– Dar tu ce faci acum?
– Studentă în Germania, de-asta nici nu v-am mai văzut atâta timp. Am venit acum de Crăciun acasă și m-am nimerit cu răceala…
– Te-a prins aerul nemțesc, ce să faci dacă te-ai întors! Și, ia zi, cum e acolo, ce studiezi?
– E bine. Istorie și sociologie.

M-am săturat să explic altora ce fac, numai ca la urmă să văd cele mai ciudate grimase, așa că mai nou răspund spontan. Uneori sunt la jurnalism, alteori la științe politice, alteori la linvistică sau la psihologie… în funcție de ce meserie îmi face cu ochiul. În ziua aceea am tras lozul facultății de istorie. Nu știu cum, dar asistenta și doctora s-au sincronizat să pufnească simultan în râs. Au luat un minut time-out de la birocrații, pentru a-și  șterge lacrimile.

– Și… ce vrei să faci mai departe?
– Să lucrez în India ca traducător sau cercetător. Se caută destui…

Și încă o dată mi-am dat seama că vorbesc prea mult, pentru că asistenta era pe jos iar doctora pe culmile unui atac cerebral. Ce și-or fi imaginat cei care mai așteptau după mine? Mai întâi a plâns sugarul de și-a dat duhul, apoi am intrat eu și cabinetul a devenit acest teribil comedy show…

Am plecat cu o senzație ciudată în stomac, nu atât de ciudată pe cât avea să fie senzația de după a doua doză de antibiotic…

Dovada că de vreo trei decenii încoace suntem curvele americanilor.

Ion Iliescu Mc Donalds eterna-si-fascinanta-romanie-vazuta-de-fane-jeg-77

Sursa foto: Frumoasa și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg.

 

Măbucurcăești

Azi am mâncat pepene, vișine, coacăze albe, roșii (din grădina bunicii), mere, ardei umpluți, miel și cremșnit. Pe la prânz m-am trezit pe strada Sebastian gonind cu viteză, abuzând din plin de pedale. Mi-era teamă că am uitat să șofez. Și, deși de dimineață eram varză și nu-mi doream pentru nimic în lume să mă ridic din pat, să mă deplasez până la aeroport, acuma pot spune cu certitudine: mi-a fost dor.

Dar așa se întâmplă de fiecare dată. Prima săptămână toate lucesc. Ultima săptămână: doar lehamite.

vara bucuresti

Despre toate

Bachelorul de îl urmez presupune ca până la predarea licenţei să fi învăţat (~ nivel B2) cel puţin o limbă din cadrul studiului, chiar două, în situaţia în care studentul nu urmează şi o parte practică (Praktikum). Iar partea asta practică presupune deplasarea până într-o regiune de interes (India, Pakistan, China, Nepal, Bangladesh etc.) cu scopul de-a pune la cale o “Feldforschung” –  o cercetare pe viu a chestiunilor studiate în facultate. Mi-ar fi plăcut să ataşez pe undeva şi cuvântul “ştiinţific“, dar mi-e teamă că nu se potriveşte decât în rare cazuri.

Partea practică nu conţine ceva “ştiinţific” în adevăratul sens al cuvântului. Cei mai mulţi studenţi au mişunat o leacă pe-acolo, au supravieţuit şocurilor culturale şi s-au întors cu un PTSD ce se manifestă prin nevoia de-a urma studiile regionale. Căci așa ne va scrie pe diplomă: Regionalstudien.

Am urmat studiile regionale, lucru care probabil nici vouă nu vă spune nimic. Nu ţi se va întâmpla niciodată să fii întrebat/ă ce studiezi, să spui “studii regionale”, iar la auzul acestora cineva să fâlfâie steagurile auto-identificării, replicând: “Şi eu studiez asta!”

Dar revenind la studiul în sine. Medicina ştim ce face, dreptul şi economia la fel, dar care-i chestia cu studiile astea regionale? Pe scurt: se pleacă de la premisa că filozofia, sociologia, geografia, etnologia şi mai toate ştiinţele s-au născut în Europa şi au fost construite pe modelul şi pe aşteptările marilor imperii coloniale. De câteva sute bune de ani trăim într-o lume eurocentrică. Am împărţit globul în două: Est – Vest. Orient – Occident. First World – Third World. Mai nou şi: Global North – Global South. Studiile regionale încearcă să arate cum au luat naştere toate dihotomiile astea şi care le sunt limitările, analizând fenomene şi probleme punctuale. Fiecare se specializează pe ce vrea: probleme sociologice, antropologice, politice, istorice, lingvistice etc. Câteva exemple:

  • implicarea statului indian în crearea şi comercializarea fenomenului “Bollywood”
  • problematica maselor uriaşe de emigranţi şi a golului rămas în urma lor
  • istoria conceptului de “naţiune” şi adaptarea sa la societăţi caracterizate prin diversitate culturală, lingvistică şi religioasă.
  • partiţia de la 1947 şi conflictul dintre India şi Pakistan (continuat până în ziua de azi)
  • sechelele provocate de mai bine de 500 de ani de dominaţie colonială

Read More

Satul chicuşurilor

Cum, nu ştiţi ce-s chicuşurile? Aurolac vă spune ceva?
Priviţi de vă minunaţi, sunt 20 de minute de neuitat.

Românii – cei mai optimişti cu privire la viitorul Uniunii Europene

Nu mă aşteptam la asta. Sursa: europa.eu.10000201000008FD0000046102503D72

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén