Chaika.ro

piaţă de idei – tâmpänien²

Tag: filme (Page 1 of 2)

Ghost World (2001)

Din ciclul nonconformism & comedie neagra ca-n Harold and Maude.

Cum să porneşti o religie

Vikram Gandhi e un producător de film documentar, care, întâlnind numai lideri spirituali falşi, a hotărât să-şi inventeze propria religie. A luat celebrul simbol budist “OM”, i-a pus un punct şi încă o liniuţă în dreapta, l-a numit “UAE” şi a îndemnat oamenii să-l memoreze, să-l recite, să şi-l imprime pe pereţi şi pe saltele de yoga, căci “UAE” avea să fie sunetul transformării.

Şi-a lăsat barbă lungă, s-a îmbrăcat în cârpe mai exotice şi s-a pozat cu diverşi asceţi de prin India şi, încet, încet, a reuşit să construiască un cult religios. Cu baliverna asta, frumos ambalată s-a întors în SUA, unde s-a autoproclamat guru Kumare. Şi-a făcut un site web, conturi de Facebook, Twitter, a cumpărat nişte reclamă online şi… ce să vedeţi, religia lui a prins viaţă.

Întreaga poveste în 20 de minute:

Harlan Ellison – Pay the writer

Are you living the same day over and over again?

Despre metafora din Groundhog Day. Hilar… şi pentru că nu merge embed tre să faceţi clic aici.

Harold & Kumar Escape from Guantanamo Bay (2008)

Gen: aventură, stoner comedy
Actori principali: John Cho, Kal Penn
Regia: Jon Hurwitz, Hayden Schlossberg
Durata: 107 minute

Sinopsis furat de pe imdb.com: “Follows the cross-country adventures of the pot-smoking duo as they try to outrun authorities who suspect them of being terrorists when they try to sneak a bong on board their flight to Amsterdam.

O comedie care exploatează fiecare clişeu şi fiecare idee rasistă posibilă. E unul din filmele cu audienţa segmentată în cei care l-au savurat din plin şi cei care au plecat dezgustaţi. Eu m-am nimerit în prima categorie. Cu excepţia câtorva “momente bollywoodiene” mai trase de păr, am râs fără pauză. Încercaţi-l şi apoi please proceed to A Very Harold & Kumar 3D Christmas şi Harold & Kumar Go to White Castle. E trilogie. 😉

Trailer aici:

Sita Sings the Blues (2008)

Gen: animaţie, documentar
Regia: Nina Paley
Durata: 82 minute

Un soi de documentar experimental, cioplit pe calculator, din animaţii 2D, în care sunt povestite mai multe scene din Ramayana. Lumea Sofiei, numai că iniţierea se face în hinduism + blues, în loc de filozofie europeană. Rezultatul? Foarte, foarte mişto. Recomand, mai ales ca o primă infuzie de hinduism.

Filmul complet:

Revolver (2005)

Gen: crimă, dramă, mister
Actori principali:  Jason Statham, Ray Liotta
Regia: Guy Ritchie
Durata: 115 minute

“One thing I’ve learned in the last seven years: in every game and con there’s always an opponent, and there’s always a victim. The trick is to know when you’re the latter, so you can become the former.”

Film făcut fain, care reuşeşte să rămână până la final imprevizibil. Scenariu original, actori simpatici, ceva împuşcături, faze gen Inception şi multe, multe versuri preluate din Pink Floyd – având toate elementele astea, nu ştiu cum se face că Revolver a primit pe IMDB doar un 6.5.

După 7 ani petrecuţi în închisoare Mr. Green, escroc de mare clasă, este eliberat şi ferm hotărât să se răzbune pe cel care l-a băgat între gratii. Lucrurile se complică pe măsură ce tot mai multe tabere sunt introduse în joc, cele mai interesante fiind de departe tabăra cu Mr. Gold şi cea a celor doi foşti colegi de puşcărie ai lui Mr. Green. Poate ce a tras Revolver atât de mult în jos e tocmai o abundenţă prea mare în elemente originale, dar derutante. La un anumit punct filmul se complică destul de mult, au loc salturi în timp, infuzii în desene animate, şi devine destul de greu să mai faci diferenţa între antagonişti şi protagonişti. Finalul lasă loc pentru nenumărate interpretări.

În multe privinţe mi-a adus aminte de The Game cu Michael Douglas. Revolver se menţine pe aceeaşi idee: viaţa ca un joc 100% controlat de un altcineva mai deştept, mai pe fază ca tine. Ce aduce Revolver în plus e o nuanţă mai pronunţată de morbiditate şi ceva pete de sânge.

Dhoom 3 (2013)

Gen: acţiune, thriller
Actori principali: Aamir Khan Abhishek Bachchan Uday Chopra
Regia: Vijay Krishna Acharya
Durata: 172 minute

Magie, acţiune, urmăriri, motociclete, eroi, poveşti siropoase, iubire, dansuri indiene, nimic din toate astea nu lipseşte. Atâta tot să aveţi grijă, cine nu-i obişnuit cu mâncarea indiană s-ar putea să i se aplece puţin. Trailerul prevestea deja un film nu tocmai pe placul meu, dar din moment ce a primit atâta atenţie şi a doborât atâtea recorduri, am zis să-i dau o şansă. Lansat în decembrie 2013, Dhoom 3 este cel mai scump film bollywood produs vreodată, cel mai popular film indian al anului 2013 şi cel mai bine vândut film indian în overseas markets ever. Şi toate astea-s impresionante, ţinând cont că abia  ieri au trecut două luni de la prima difuzare.

Acum, de unde popularitatea asta venită peste noapte, nu ştiu.

Filmul spune povestea tragică a unui copil de magician, care şi-a pierdut tatăl în procese cu o bancă din Chicago. Acţiunea are loc la 25 de ani după moartea tatălui, copilul s-a făcut mare, a devenit şi el magician iar acum şi-a propus să răzbune, falimentând banca cea care a dus la moartea tatălui. La prima vedere e un plot cu destul potenţial de originalitate. Au loc jafuri, urmăriri prin oraş, sărituri de pe clădiri – toate înfăţişate în cel mai kitschos şi cel mai nerealist mod cu putinţă. Vedem motociclete transformându-se în bărci cu motor şi, marele şoc: o biată autoriksha doborând ziduri precum piese dintr-un domino.

Multe, multe, multe dansuri indiene. Scene foarte lungi cu urmăriri, gen 2 Fast 2 Furious. Şi-un poliţist indian super şmecherit şi torturat de dileme morale, se leagănă între rolul de antagonist / protagonist, nesigur în care tabără să sară. Incoerenţa discursului e evidentă, chiar deranjantă: ai impresia că te uiţi la un desen animat cu Power Rangers, nu există legi ale naturi, nu există constituţie iar dreptatea se face în funcţie de cheful poliţaiului indian. În final hoţul (împreună cu fratele) e prins iar, în timp ce hoţul şi protagonistul dau mâna, schimbă vorbe ca doi prieteni la o bere şi negociază amical soarta fratelui, un întreg echipaj SWAT asistă răbdător la finalul unei telenovele de ultimul rang.

Motivul familiei este nelipsit. Chiar dacă tatăl a murit, filmul pune la încercări grele legătura frăţească şi arătându-ne în final că fraţii sunt fraţi până ce moartea îi va despărţi.

Un lucru pe care l-am observat la mai toate filmele indiene cu acţiunea desfăşurată în diasporă: ţara în care se filmează, respectiv cetăţenii ei (în cazul de faţă americanii) par să joace un rol pur decorativ. Apar câţiva figuranţi, o secretară, o funcţionară, numai ca din când în când să ne aducă aminte că “mera bhai yeh Hindustan nahin” (prietene, aici nu e India). Însă toate personajele principale sunt ocupate de mari actori indieni.  Hoţul e indian, întreg circul e indian, gagica sexy e indiancă, poliţii sunt şi ei indieni. Personajele par să trăiască într-o enclavă deşteaptă, puternică în mijlocul oraşului Chicago, independent de celălalte naţiuni. Ba chiar din contră, filmul ne arată că celălalte naţiuni au nevoie de ajutorul măreţ al Indiei – incompetenţa organelor de poliţie americane e contrastată cu super-inteligenţa şi perspicacitatea poliţistului chemat special din India pentru prinderea hoţului.

Fiind 5 jumate dimineaţa o să mă opresc aici.

Din punctul meu de vedere nu e un film indian grozav. Ideea circului şi a dublurii copilului mi s-a părut simpatică, originală, dar din păcate destul de neglijent exploatată.  Scenariul e incoerent, puţin prea magico-mitic (pentru gustul meu), efectele speciale parcă făcute de un copil. Sunt multe filme indiene care ar fi meritat mai multă atenţie, dar aparent Dhoom 3 e ceea ce vinde la diasporă. Îmi vine acum în minte un singur film indian mai prost decât cel de faţă: Main Hoon Na (2001) – mare, mare circ şi acolo. Într-o zi îl supunem şi pe el la o dezbatere.

Între timp, trailerul de la Dhoom 3. Enjoy! 🙂

PS: Acum că mi-am amintit, sunt curioasă, ştiţi cumva să existe şi filme româneşti pe tema emigrării / a diasporei?

What Difference Does It Make: A Film About Making Music (2013)

Gen: documentar, artistic
Durata: 94 minute
Regia: Ralf Schmerberg

Un film documentând viaţa artiştilor din cadrul Red Bull Music Academy din New York – cu bune, cu rele. Cu inspiraţie, cu bucurii, momente de euforie dar şi foarte multe droguri, dependenţe şi sacrificii. În unele privinţe o continuare a curentului hippie din anii 60. Aceleaşi idei panteiste, puţin exotice. Echilibrul lucrurilor văzut ca o dezechilibrare permanentă – ba cazi pe faţă, ba aluneci pe spate… ca un metronom, lumea se află într-o (re)balansare permanentă. Artiştii preiau rolul şamanilor, săvârşind ritualuri sacre, menite să ne conecteze unii la ceilalţi. Un film cel puţin curios. Varianta completă mai jos:

Delhi Belly (2011)

Gen: comedie neagră
Actori principali: Imran Khan, Vir Das, Kunaal Roy Kapur
Regia: Abhinay Deo, Akshat Verma
Durata: 103 minute

Fenomenal.

Am văzut ceva filme ‘indiene-pakistaneze, vreo 40-50 poate. Nu aşa multe. Dar oricum, printre ele am văzut şi ceva filme care mi-au plăcut, care m-au distrat, m-au întristat, m-au surprins dar atât. N-a fost unul la care să zic: băi, ăsta e absolutul. Ăsta e din pătura aia superioară tuturor celorlaltor. Alea de care îţi aminteşti mai târziu şi te gândeşti cum să faci să-l mai revezi o dată. Ştiam că un film din specia aia trebuie să existe şi aici… îl aşteptam. Ei bine, ăsta e.

Şi nu vă aşteptaţi la cine ştie operă filozofico-metaforică, la cine ştie ce Federico Fellini, Delhi Belly, după cum dezvăluie şi titlul, e la un nivel de complexitate egal cu zero. E banal, superb de banal, de sincer şi de vulgar, pe cât toate cele îngropate de “industria” filmului indian în ultimii 60 şi de ani. Filmul spune povestea unor tineri amărâţi dar zeloşi. Aveau scopuri, chef de viaţă, făceau diverse chestii: fotografii, poveşti, desenau banane etc. Când am auzit că e vorba de o comedie neagră indiană… mi-am imaginat fel de fel de rasisme post-coloniale cu indieni îmbrăcaţi în vaci uriaşe, dansând pe cine ştie ce versuri din mahabharata. Dar nu, a fost ceva atât de simplu şi atât de cotidian, atât de realist înregistrat, de la mizeriile stradale şi până la vieţile amărâţilor ăstora din middle middle class-ul societăţii. Toate imperfecţiunile erau acolo, negoţul stradal, bâlciul ceaiului de dimineaţă, samosa de la miezul zilei, infecţia alimentară de la prânz…

Cred că aş putea continua aşa până ce v-aş povesti până şi cea mai măruntă secvenţă din film dar mai bine mă opresc aici. Căutaţi-l. O specie unică a Bollywoodului, îndrăzesc să spun. Mi-a plăcut, unii l-ar putea socoti vulgar şi stupid… nu-mi asum nimic. 🙂

P.S:Pare rău, nu am reuşit să găsesc un trailer ok din pdv. al englezei. Pun asta. Marea parte a filmului e oricum în engleză.

P.P.S: E Adult Content (şi interzis în multe cinemauri din Asia de Sud)! Zidiţi pupilele! 😮

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén