Chaika.ro

piaţă de idei – tâmpänien²

Tag: berlin (Page 1 of 4)

cbase spacestation

Vreau doar să spun, în calitate de mare fană a genului science fiction, că nu am fost în viața mea într-un local/pub/club mai mișto ca ăsta.

cbase Berlin

1 mai în Berlin

Deși e lăbărțat pe mai bine de 900 de km pătrați, deși, teoretic, e loc sub soare pentru toată lumea, berlinezilor tot la îngrămădeală le place. Să fie un milion pe străzi, două milioane, dacă se poate. Trei! Să vină toată lumea, să înghită pastile și să-și dea unii altora cu sticle de bere în cap. Să defileze prin oraș fredonând ultimul hit de la KIZ “Ura! E sfârșitul lumii!“, cot la cot cu poliția, prezentă să-i protejeze pe nebuni de ei înșiși. Acesta este Berlinul pe care l-am cunoscut de revelion, de 1 mai și în timpul celui mai apreciat festival al anului:  Karneval der Kulturen. Acesta este Berlinul cu care probabil n-am să mă împac niciodată.

1mai în Berlin

Să vă spun ce s-a întâmplat după? pe la 6 seara, când toată lumea era deja criță, s-au ivit primele portavoci și păpușari.  Și au început să organizeze masele în demostranții. Pentru ce credeți? De la mișcări pro-refugiață, mișcări anticapitaliste, până la neonazism și neocomunism. Nu știu ce gândesc alții, dar pe mine m-a îngrozit să văd o stradă plină de tineri țipând “vrem comunism“.

Calitate nemțească: DHL

DHL Paket

Azi am fugit după curier. A sunat la interfon, i-am deschis și i-am spus că vin imediat. Cobor, cobor, găsesc DHL-ul parcat în fața blocului. Ușa de la dubiță deschisă, înseamnă că n-a apucat încă să scoată pachetele, îmi zic. În așteptarea curierului mi-am îngăduit să dau un ochi pe la cutia poștală, nimic complex, o treabă de 10 secunde. Înăuntru găsesc aviz de la curier însuși: “Nu v-am putut găsi la adresă, puteți să vă ridicați coletul în următoarea zi lucrătoare de la poșta nu știu care!”

PĂI CUM NU M-AI GĂSIT LA ADRESĂ CÂND AI SUNAT LA INTERFON ȘI ȚI-AM DESCHIS???

Mă întorc spre mașina DHL, nerăbdătoare să-l prind și să întreb care-i treaba. Nu-i prima oară când face asta, dar e prima oară când îl prind în flagrant. Alte dăți nici nu s-ar mai obosit să sune la ușă, câteva ore mai târziu aș fi găsit avizul în cutia poștală și mi-aș fi zis că sunt eu surdă, că o fi sunat curierul și nu l-am auzit…

Am ieșit din scara blocului, mai aveam câțiva metri până la dubiță. Fix atunci a pornit motoarele și într-o goană cretină a dispărut.

Firește că am sunat la Kundenservice. Firește că am făcut eine Reklamation. Firește că cineva se va șterge undeva cu ea…

Wollankstraße

SBahn Wollankstrasse MauerWollankstraße este o stație de S-Bahn aflată la nord de Gesundbrunnen, care după împărțirea Berlinului s-a nimerit pe teritoriul Berlinului de Est, dar a continuat să facă parte din rețeaua de transport în comun a Berlinului de Vest.

Culmea, în ciuda râcâielilor aprige dintre est și vest, stația a rămas în funcțiune chiar și după construcția zidului. Deschiderile către sectorul estic au fost zidite, s-a păstrat doar o ieșire către sectorul vestic, aflată direct pe graniță. Oricine din vest putea lua S-Bahnul și nu se făceau controale de pașapoarte. Stația fiind însă pe teritoriu redegist, personalul aparținea Deutsche Reichsbahn și purta uniforme redegiste. Atât de fragile sunt granițele. 🙂

Asta îmi aduce aminte de pățania cu coletul venit dintr-o exclavă a Germaniei.

sursa foto

 

De prin Stadtmitte

60% change of rain. Și a plouat… a bătut vântul și a picurat toată ziua, dar am avut și 10 minute de soare. Cam așa e vara în Berlin.
Berlin, Kreuzberg

Berlin 1945

Reichstag, Brandenburger Tor, Unter den Linden…

Ion Luca Caragiale despre Berlin (1905)

Un pasaj din scrisoarea lui Caragiale către Alecu Urechia, despre vizita lui Barbu Delavrancea la Berlin (1905). Scrisoarea întreagă aici, merită savurat fiecare cuvânt.

Ne întoarcem cu tugul, pe la unu noaptea, în Berlin. Mergem în tentrum la Café National — un loc foarte interesant, stație de bãi de mare mixte pe uscat — un pandemonium!

Prezența noastrã nu trece indiferentã; ba, daca n-am fi așa de modești, am putea chiar afirma cã produce oarecare senzație: „Fremde Herren!… Sehr or’ginelle!…“. Walkyriile ne aplaudã în surdinã și parcã ar vrea sã ne deoache. Ne facem cã ne supãrãm, dar nu putem birui îndestul un surîs de vanitate… Ne suim sus la billard; facem o partidã, care ține cam mult: bilele parcã ar fi patru, si chixuri peste chixuri; bem bere (iar caldã!… lui de neamț idiot!), rãsturnãm pahare, le spargem… svarturi… aavele… cești, lingurițe, farfurioare etc. etc. Suntem leoarcã!

S-a fãcut ziuã. Soare… Uite, domnule, cum trece vremea cu conversația!… Duminicã dimineața. Ne urcãm într-o birjã… Imbecilul de birjar — fã-ți idee, mon cher! — așa de dimineațã, beat!… nu înțelege ce-i spunem! În fine, hâța-pâța — un ceas de cãlãtorie. Ajungem la mahala, în Preussischestrasse. Barbu — ce memorie, domnule! — cunoaște casa — eu n-o cunosc, ma parole d’honneur ! — lovește pe birjar cu bastonul peste mîna dreaptã și pe urmã i-l împlântã în șira spinãrii.

— Ho, maiher! (… nu stiu ce și nu știu cum!)

Neamțul, beat, se-ntoarce, ca orice neamț stupid; dar îndatã înțelege cã trebuie sã fie mândru de aceste semne de intimitate, ca bun camarad. 6 ore 1/2 dim.

 

Viața de noapte în Berlin

Umblă peste tot lozinca asta, cum că viața de noapte în Berlin e nemaipomenită. Uitați ce invitație am primit pe Facebook:

invitatie-petrecere-berlin

Întâlniri fericite cu românii din Berlin (2)

Tot din S-Bahn e și povestea asta. Cum a oprit trenul la Jannowitzbrücke, au apărut pe ușă capetele a doi indivizi, unul pe la 22-25 de ani, al doilea un puști la început de pubertate. Amândoi în training, cam subțirel îmbrăcați pentru o zi de iarnă. Din direcția lor s-a tăbărât un inconfundabil accent ardelenesc:

– No… ne urcăm în ăsta?
– Nu, mă, hai mai stăm unul… să-ți arăt ceva.

A staționat trenul la Jannowitzbrücke preț de 2-3 minute, parcă numai ca să le facă ardelenilor noștri în sâc. S-au tot foit pe peron și, cum s-au închis ușile, cel mare a scos telefonul din buzunar, l-a lipit de geamul trenului și-a dat din plin cu blițul în pasageri. Trenul s-a pus în mișcare. Cu coada ochiului am mai prins pofta cu care se hlizeau. Ce animal curios văzuseră ei de partea cealaltă a sticlei? M-am întors să cercetez vagonul. Am identificat personajul instantaneu, pe scaunul de la geam ședea una bucata hipster berlinez 100% autentic: jumate din craniu ras, jumate țepi roz. Țepi și pe haine. Tatuaje și metale pe fiecare centimetru de piele. Casetofon vechi în brațe. Probabil jointuri și extasy în toate buzunarele. Găuri în urechi, late cât tuneluri pentru castraveți antidiabetici. Clișeul clișeelor. Nu mi-a luat mult să pricep reacția ardelenilor, la noi mai rar dai peste așa specimene.

Fiecare zi e blocată pe pilot automat. Doar când mai văd alți români îmi dau seama cât timp a trecut și în ce hal m-am obișnuit aici.

Die Welt

1012610_10151621555879194_183448517_n

Page 1 of 4

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén