quando-eu-morrer-voltarei

Sursa foto: capitalbloogs.files.wordpress.com

În dimineața zilei de 18 august eram la coadă la supermarket, păstrând generos distanța față de persoana din fața mea. În mână țineam două doze de Cola, care aveau să ne țină de sete până la aeroport. Și vine un individ și se bagă în fața mea, că doar era loc slavă cerului.

Și încep eu timid cu “Hallo, entschuldigung… suntem și noi aici.” Poate omul chiar nu observase că mai era cineva la coadă.

Atât mi-a trebuit! Deodată individul se umflă în pene și face pași amenințători spre mine. Și țipă “Bleib locka’ Mensch!! Was is’n mit dir los?! Bist du ungefickt oder was??? Was bist du so zickig???”” Un fel de “Calmează-te, fă! Ce-ai, ești  nef&t&tă?”

Atunci i-am zis, păstrând tonul liniștit, că există o coadă. În caz că n-a observat-o. Vai, dar cum de am mai îndrăznit să deschid gura? Tupeul ăsta chiar că l-a scos din pepeni. Individul şi-a dat masca jos și a mimat că mă scuipă între ochi. Pentru o clipă am crezut că o va face. Aha, deci avea chef de ceartă. Eu nu, eu trepidam de emoții pentru că încă nu realizam ce se întâmplă. Aceasta avea să fie ultima cumpărătură într-un supermarket nemțesc. Aceasta avea să fie ultima mea interacțiune cu cineva din Berlin. Oare o să prindem avionul? Oare o să ne descurcăm într-o țară nouă, unde nu știm pe nimeni? Oare o să ne mai întoarcem vreodată? Ce se va întâmpla cu tot ce lăsăm în urmă? Uitând complet de individul agitat, mi-am pus dozele de Cola pe banda de la caserie, nerăbdătoare să ies.

Acesta, zărind că și-a pierdut partenera de ceartă, s-a pus să bârfească cu tanti care era la coadă, în spatele meu. Să îi spună acuma ei, cât de cretină e tipa cu dozele de Cola și cât de bun e el, că a lăsat de la el. Corect era să-i ardă vreo două, asta ar fi ajutat-o pe nef&t&tă să se relaxeze.

Ultimul lucru pe care l-am auzit înainte de a ieși au fost cuvintele lui tanti asta, menționându-mă: “Las-o în pace… e nebună. Nu vezi că de când cu covidul lumea a luat-o razna. Înainte erau toți mai relaxați și mai prietenoși.”

Câteva ore mai târziu încuiam ușa casei, lăsând în urmă o grămadă de lucruri și de amintiri. Ce a încăput în două valize am luat. Ce nu, ghinion. Târând catrafusele esențiale după noi am ajuns la aeroport. Ce căutam acolo? Nu știam. Dar știam că zece ani în Germania fuseseră de ajuns și că era timpul să plecăm.

Așa că am plecat. GAME OVER. Would you like to play again? Yes. Select number of players: 3. Select game style: pandemic. Select terrain: Portugal. Start.

ph