Chaika.ro

piaţă de idei – tâmpänien²

La poliție în Berlin

Povestea asta nu este inventată.

Din anumite puncte de vedere poate că e un lucru bun că sunt aici, că de n-aş fi probabil nici n-aş mai avea atâta material de povești. Dacă rămâneam pe plaiuri mioritice, poate că eram mai aproape de prieteni, beam mai multe ceaiuri și beri, afacerile mergeau mai bine şi nu-mi erau furate toate bicicletele, dar… nici că mai ajungeam să mă plimb cu maşina de poliţie prin Berlin. Povestea aceasta nu este ficțiune. Nimic nu e inventat în afara numelor şi a câtorva detalii mărunte, menite să ascundă identitatea personajelor.

Totul începe în faţa unui bloc din Berlinul de Est, unde ne legăm zi de zi bicicletele. E vorba de un loc special amenajat, cu tone de rastele, unde sunt agăţate sute de biciclete jalnice, neîngrijite, biciclete studenţeşti. Ştiind că în Germania se fură de se rupe, în urmă cu doi ani am hotărât ca biclele frumoase cumpărate în RO să rămână în RO. Pentru Berlin ne-am luat nişte jerpelituri: eu o semi-cursieră ruginită, la 40 de Euro şi Ion un city bike prăfuit, la 10 Euro (negociat de la 30 Euro). Nu avem mari valori de biciclete și cu toate astea, ieri dimineaţă Ion, când să dea pe uşă, să plece spre facultate, se trezeşte cu a lui mândră bicicletă dispărută. Gone forever.

În fine, nu prea ne-am bătut capul cu asta. Era deja a treia biclă furată şi eram oarecum obişnuiţi să trecem peste şi să cumpărăm o biclă nouă la fiecare câteva luni. Luasem în calcul şi posibiltatea ca vreun beţiv nevoiaş să fi “împrumutat” bicla peste noapte (era legată cu un antifurt subțirel) şi să ne-o aducă înapoi în câteva ore. Am mai pățit-o și pe asta.

Nici nu intra în discuţie să mergem la poliţie, să depunem plângeri sau să ne enervăm pe seama hoţului. N-aveam de gând să pierdem timp pentru un mic jeg de 10 Euro. Rabla îşi făcuse treaba vreme de un an… îl priveam pe hoţ ca pe un vestitor al unei noi ere, al erei în care vom călări biciclete noi, sofisticate, scumpe, lucioase. Mă bate de ceva vreme gândul să-mi iau o biclă mai decentă. Poate bicla furată era felul universului de-a spune că e timpul…

Aşa s-a întâmplat că în dimineaţa următoare am pus ochii pe Ebay, să vedem ce bicle mai sunt la vânzare. Bun, pun acolo numele cartierului nostru, pun la căutare “Fahrrad” şi… nici nu apuc să dau scroll mai jos că primul rezultat era bicicleta lui Ion. Anunț proaspăt publicat cu câteva minute în urmă. Din fotografie reieșea că e aceeași biclă roșie, dar mai lucioasă, curăţată, dotată cu şa şi claxon nou. Pozată din toate unghiurile… la preţul promoţional de 70 Euro. Mi-a sărit ţandăra. Din momentul ăla nu mai era vorba doar de 10 Euro, ci de război. Am dat peste cap toate planurile zilei, aveam mult de muncă, mult de învăţat… la naiba cu tot. Am printat anunţul de pe Ebay şi am plecat către cea mai apropiată secţie de poliţie.

În partea de est a oraşului, într-un cartier aproape mort, numit Springpfuhl, descoperim o secţie de poliţie ca şi scoasă din filmele vechi redegiste. În jurul ei nici pic de activitate, nici o maşină de polţie, nici un singur trecător, secția părea să fi rămas acolo pe post de monument – în amintirea unor vremuri demult apuse, în care criminalitatea obişnuia să fie o problemă. Trag nervoasă de prima uşă din dreptul străzii, nici că se clinteşte. Trag a doua oară. E închis, zic. La nici câteva secunde apare după colţ o nemţoaică să întrebe ce vrem. Să raportăm un furt, zic. Ni s-a spus să mergem la o altă uşă şi, în fine, după încă nişte mici complicaţiuni cu un interfon defect, cineva ne pofteşte înăuntru. Suntem invitaţi să ne aşezăm la un birou şi să povestim totul: bicla lui Ion dispăruse misterios în urmă cu 24 de ore. Puţin mai târziu un individ o pusese la vânzare pe Ebay. L-am sunat pe individ, am pretins că sunt un potenţial cumpărător şi că vreau să cumpăr bicla la ora 13:00. Am mărturisit poliţistului impresia noastră, cum că hoţul nu ar fi la prima abatere, drept dovadă i-am oferit un print screen cu rezultatele apărute în Google la căutarea numărului de telefon al hoţului: zeci şi zeci de alte anunţuri cu biciclete.

Ne-au lăsat să aşteptăm jumătate de oră timp în care am simţit secţia trezindu-se la viaţă. Poliţaiul cu care vorbisem se pusese pe dat telefoane şi se învârtea frenetic dintr-un birou în altul. Am început să fim analizaţi şi de alte chipuri. Am prins frânturi din discuţii, cum că ar fi spart contul de Ebay al hoţului, i-ar fi scormonit prin datele private și s-ar fi descoperit și mai multe bicle furate. Lucrurile au decurs foarte rapid. La un moment dat o tipă intră relaxată în birou, opreşte muzica de la radio şi deschide o cutie mare de metal înfiptă în perete… seif! Din ea scoate discret un pistol. Alţi câţiva poliţai îi urmează gestul. Tipul cu care vorbisem noi iniţial se întoarce la birou, îşi leagă armele la brâu şi îşi sună nevasta: “Iubito… avem un flagrant astăzi, s-ar putea să întârzii puţin. Ţine-mi pumnii… te iubesc.”

Era ca şi cum, după o lungă perioadă de hibernare,  secţia ardea din nou. Au dat la o parte tot praful adunat  pe cheile de maşini, pe pistoale, au întocmit rapid dosare  şi tot ce mai trebuia.  Ne-am dat seama cât de departe ajunseseră lucrurile abia când ne-au informat ce planuri scormoniseră ei pentru noi:

– Bun, o să facem o operaţiune prin care să îl prindem pe individul ăsta. Nu ştim cât de periculos este, nu ştim dacă este singur. Sună-l te rog şi spune-i că ajungi în 30 de minute să vezi bicicleta. Vei merge la el alături de-un polițai undercover… îi vei spune că ai venit cu prietenul tău, care se pricepe mai bine ca tine la biciclete. Astfel ne vom asigura că vei fi tot timpul în siguranţă…

Auzind astea, am început să iau în considerare varianta de a da înapoi şi de a uita totul. Paranoia. Dacă  hoţul iese din puşcărie, dacă într-o zi îl apucă pofta de răzbunare, ce se întâmplă cu mine? Poliţaiul m-a asigurat că astfel de cazuri sunt foarte rare şi, chiar dacă se întâmplă, tre doar să dau un ţârrr la 911 şi în 2-3 minute poliţia mă salvează. Ştiind bine că 2-3 minute sunt suficiente pentru ca cineva să te facă ferfeliţă, argumentele lui nu îmi păreau prea convingătoare, dar era deja prea târziu. Glanda medulosuprarenală se afla la cârmă și hotărâse că e timpul pentru aventură. Atât noi cât și polițaii doream să ducem nebunia la capăt. Bun, şi cine s-o facă? Eu sau Ion?  Eu aveam genunchii moi iar fundul bătătorit în scaun, speram ca Ion să vrea să joace.  Ion, spre bucuria mea, îşi dorea tot ca el să fie actorul. Până la urmă decizia n-a fost a noastră, fiindcă eu dădusem telefoanele şi eu eram fată (prin urmare, aș fi trezit mai puţine suspiciuni), poliţaii au hotărât ca eu să mă duc după biclă.

Am ieşit în curtea interioară a secţiei şi ne-au urcat într-o maşină alături de doi poliţai. Am fost urmaţi de o dubiţă suplimentară, cu încă vreo 4-5 brute înăuntru. Toată operaţiunea s-a pus la punct din mers: doi poliţai îmbrăcaţi în civili aveau să dea ture în jurul blocului. Alţi doi aveau să stea ascunşi în boscheţi. Un altul avea să meargă cu mine, pretinzând că mă sfătuieşte la alesul bicicletei.

Bun, ajung pe Aleea L. la numărul 128, acolo unde aveam să-l întâlnesc pe hoţ / vânzător. Şi mă pun să-l sun:

– Salut, am ajuns aici unde am stabilit… când pot să văd bicicleta?
– Vin eu în 2-5 minute cu ea.

Bun, ne învârtim prin fața blocului vreo 10 minute, până ce după colţ apare ca o lalea un turcalete mititel, pedalând grandios pe bicicleta lui Ion. Oamenii din tufiş îl ochiseră o leacă mai devreme şi au transmis informaţia către toată echipa. Pe când turcaletele dădea să se apropie de noi, o voce începu să pârâie din walkie talkie-ul tovarăşului undercover: “Das ist das Fahrrad! Das ist das Fahrrad! Wir steigen ein!” Prietenul meu undercover a făcut vreo două grimase și-a încercat zadarnic să potolească aparatura dându-și pumni în stomac. În zadar. Hoțul era destul de aproape de noi, mare noroc că nu s-a prins. Turcaletele s-a oprit lângă mine… aparent fără nici un stres şi fără să fi observat comportamentul bizar al “bodyguardului” meu.

– Bună ziua, îmi cer scuze că am întârziat, se prezintă hoţul. Tocmai am venit de la supermarket pe bicicletă, o folosesc în fiecare zi la cumpărături, e o bicicletă superbă… o am de doi ani. Merge perfect…

– Cât vrei pe ea? întreabă poliţaiul, pe când eu deja începusem să analizez semnale, care să certifice precis că e a noastră.

– Numai pentru tine, prietene, superofertă… 70 de Euro. Bicicleta asta valorează foarte mult…

Nu am apucat să conversăm mai mult, că ne-am şi trezit înconjuraţi de trupele brutelor speciale, dotate cu pistoale, veste anti-glonţ şi-o poftă grozavă de acţiune şi arestări. Le-am confirmat că asta e bicicleta noastră.  Turcaletele a fost pus la zid şi încătuşat. Negând repetat orice fel de acuzaţie se zbătea în mâinile brutelor, sub privire mele şi ale lui Ion. Ne-a ochit fugitiv, apoi ne-am ascuns după scara blocului. Atâta îi trebuia, să ne țină minte moaca…

În următoarele zile am derulat în minte scena asta de câteva ori, aveam aşteptarea să mă simt vinovată pentru circul la care s-a ajuns. La urma urmei era doar o bicicletă de 10 Euro iar el era doar un amărât care încerca să-şi câştige pâinea pe o cale, ghinionul lui, mai puţin ortodoxă. Nu omora oameni, nu viola femei, doar fura biciclete. Mă aşteptam să-mi pară rău de nenorocul lui şi să ajung chiar să-l simpatizez, la un nivel subconştient. Dar n-a fost nimic de genul ăsta.

După ce am plecat acasă… am fost pur şi simplu bucuroasă, căci viaţa în Berlin tocmai devenise mai puţin plictisitoare. Aşa că în seara asta voi sta pe balcon şi voi bea o bere în cinstea Berlinului, oraş fără de care n-am mai fi avut parte de toate aventurile astea…

Later edit:

Un an mai târziu am primit scrisoare de la poliție înștiințându-ne cum a evoluat procesul: în spatele hoțului au descoperit un grup organizat de hoți de biciclete, în care erau implicați turci și români. Aceștia au fost condamnați fiecare la 2-3 ani de închisoare cu executare. Turcul care ne-a furat nouă bicicleta e de-atunci după gratii și mai are de stat încă 2 ani. Tot în scrisoare ne înștiințau că ne așteaptă la secția de poliție să luăm bicicleta înapoi. Așa mă bucur să văd că se face dreptate!!

Previous

“Şi… cum e în Germania?”

Next

Perfuzii de balcanism

18 Comments

  1. Bai, asta e buna de film! Foarte tare!

  2. sigur in Romania nu exista asa ceva…

  3. Si cum e berea in Berlin?
    Intamplarea asta am crezut, initial, ca e ceva imaginat…adica pe bune, n-am trait s-o vad si pe asta.

  4. Foarte tare intamplarea! :))

  5. Foarte mișto acțiunea. Nu te aștepta ca așa ceva să se întâmple pe meleagurile românești, pentru că la noi hoțul nu o pune pe ebay ci o vinde imediat.

    E bine ce ai făcut, fiindcă cel mai probabil ar mai fi venit să fure de acolo și poate ar fi furat în continuare tot una din bicicletele voastre. Nu ar trebui să-l simpatizezi sau să-ți fie milă, fiindcă odata obișnuit cu furtul, poate trece și la lucruri mai mărețe fie tot furturi în continuare fie altceva mai accentuat.

  6. alex.X3S

    acum intelegi si tu ce-a vrut sa spuna autorul versurilor “Eins zwei Polizei..”. macar au pus sirena cand te-au plimbat cu masina, a fost misto nino-nino si toti se dadeal deoparte?? ceea ce e mai nasol pt voi e ca turcaletele nu e singur are o gramada de frati sau “frati” cu care o sa va vedeti la proces (sa fiti siguri ca nu scapati de asta, orice v-ar spune politia veti primi citatie si va trebui sa mergeti) si care nu vor fi inchisi, plus ca daca e la prima abatere scapa poate doar cu amenda

    • Proces? Tu vorbesti serios? Proces pentru o bicicleta de 10 Euro?! Deja regret ca m-am incurcat cu toata treaba asta…

      • alex.X3S

        vorbesc serios, furtul e furt indiferent de valoare, se pedepseste iar pedeapsa se stabileste prin proces. la el se pare ca e ceva mai serios adica ca fura ca sa se intretina(circumstanta agravanta, nu ca la noi vezi ca n-am avut ce manca si am furat….) tu esti partea vatamata tu ai depus plangerea la politie si tu esti martora la flagrant. el nu scapa de proces, tu insa poti scapa doar daca el recunoaste fapta astfel incat sa nu mai fie nevoie de marturia ta pentru a-i stabili pedeapsa, statul incurajeaza asta printr-o micsorare a pedepsei ca nu vrea cheltuieli suplimentare(tu de ex. vei fi despagubita cu echivalentul unei zile de munca pt. prezenta la proces, la fel si cheltuielile cu transportul etc.etc.)….deci depinde de el, de ce mai are prin cazier, de cum il sfatuieste avocatul..cum a ramas cu bicicleta, ati primit-o inapoi ???

      • Ce povestesti tu suna a scenariu de groaza. 🙂 Nu am primit bicicleta inapoi, a trecut o saptamana si politia n-a mai dat niciun semn de viata.

        • alex.X3S

          nu e scenariu de groaza e realitatea, de ce crezi ca multi intorc capul cand vad vre-un scandal?
          …cred ca va trebui sa dai tu un semn de viata pe la politie sub pretextul ca-ti vrei bicicleta inapoi (..stiu tu de fapt nu o vrei tu regreti ca ai fost la politie si ai mai da inca x biciclete de 10 euro doar sa scapi..)..si din ce o sa-ti spuna o sa-ti dai seama daca veti fi invitati la proces sau nu. daca ti-o da inseamna ca tipul a recunoscut si e ok, daca inca le mai trebuie ca “Beweismaterial” e partea mai nasoala

  7. Viata bate filmul, clar! :))) Se pare ca in Germania (si nu numai) poti trai bogat si fericit pana la adanci batraneti daca nu ai casa pe numele tau, daca “uiti” sa iti faci mutatie undeva si te apuci de furat… Azi o bicicleta, maine un Bugatti… :))

    • Cum s-a terminat?

      • Da, dar hoțul nu scapă întotdeauna. Se centralizează tot mai bine informația, cu timpul nu hoții nu vor mai scăpa așa ușor… mai ales dacă se ajunge la un Bugatti. 😀

        Povestea s-a terminat cu bine, am primit bicicleta înapoi și hoțul a sfârșit câțiva ani buni după gratii. Să sperăm că-i va fi învățătură de minte!

        • Dupa atatea pregatiri, ma asteptam ca hotul sa incaseze macar un glont si sa fie ascuns pana la adanci batraneti dupa gratii. :)))
          Am vazut aseara la tv o poveste de groaza, marca SUA. Tatal vitreg si-a violat fata de 14 ani, ea a depus plangere la politie, el a fost cercetat in libertate, ca nu venise rezultatul ADN. Intre timp a avut grija sa o omoare pe fetita ca sa se razbune si probabil ca sa nu vorbeasca. L-au acuzat de crima. Proces, dovezi, condamnare. Omul face recurs, se observa ca nu au fost indeplinite nu stiu ce proceduri legate de hartiile de la cercetarea ADN si criminalul este eliberat, desi toti stiau ca e vinovat. Aberant!

          • Mai sunt și povești cu final trist, din păcate. Din cauza asta poate n-ar fi rău ca fiecare să învețe fiecare un sport de apărare… încă de la vârstă fragede. Acolo unde legea nu ne apără, e bine să avem un plan de backup.

  8. alex.X3S

    N-ai primit si hartie ca procesul a fost eingestellt? cam asta poate face politia si legea pentru tine, oriunde in lume, in rest, incasam amenzi! la mai mare!

    • Nu mai țin minte ce hârtii au mai fost. 🙂 În final am primit bicicleta înapoi și povestea s-a terminat.

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén