Chaika.ro

tâmpänien²

Month: March 2021

3. Înapoi în Țara Azulejos

În Țara Azulejos

Pe la 5 după-amiaza avionul ateriza în Lisabona. Player 3 făcuse față cu brio celui mai lung zbor al lui de până atunci, petrecuse două ore jucându-se, citind cărți și încă două ore dormind. Eram bucuroși că luase experiența atât de bine. În avion, vis-a-vis de noi a stat un băiat, cu câteva luni mai mare ca el. Săracul, a avut câteva meltdownuri apocaliptice.

Soarele ardea puternic când ne-am dat jos din avion. Doi români cu un plod cu pașaport nemțesc. Fugiți în Portugalia. Repejor am recuperat catrafusele și ne-am îndreptat spre taxiuri.

– Nenea, ne duceți și pe noi pe Rua Alecrim?
– Sim.

Adică “da”, dar când vedeau cu câte bagaje venim, oferta devenea indisponibilă. Până la urmă am dat peste un meșter cu Dacia Logan, căruia i-a venit o idee creață: legea lui covid zice că n-are voie pasagerul pe scaunul din față. Dar bagajele au voie acolo!

Și cu Dacia Logan am ieșit din aeroport și am mers pe faleză, prin Alfama, Baixa și până pe Rua Alecrim – Strada Rozmarinului. Nu prea erau turiști, comparând cu Lisabona pe care o țineam minte, străzile erau pustii. În mașină șoferul ne-a pus întrebări pe care în următoarele luni urma să le auzim de zeci de ori și la care până în ziua de azi nu prea știm cum să răspundem.

Înapoi în Țara Azulejos– Ați venit să vizitați?
– Nu.
– Aaa, cu munca deci?
– Nu.
– Dar?

Cine a fost prin Lisabona probabil ține minte strada îngustă, dar foarte circulată care te coboară din vârful dealului, din Miradouro de São Pedro de Alcântara, prin zona de crâșme (Bairro Alto) până jos, la gara de lângă apă și la Time Out Market. Pe strada asta ne-a lăsat taximetristul, în fața numărului 20. De câte ori coborâsem și urcasem pe aici. Beată. Trează. Dansând. Gâfâind. Iată că eram din nou aici.

Prima noastră locuință portugheză s-a nimerit să fie în mansarda idilică a unei case vechi, de pe Rua Alecrim. Etajul 5, fără lift. Ups, detailul ăsta îl trecusem cu vederea când am închirat locul.

Înapoi în Țara AzulejosPlini de euforie am cărat catrafusele sus. Player 3 încă era fresh, așa că am profitat și am dat toți o tură pe faleză. Apa limpede, cerul albastru. Cumva totul făcea click. Oare am înebunit?

Mama și cu soacra erau de părere că da. Când le-am spus că vrem să plecăm, inițial nu ne-au luat în serios.

– Haha! Cine nu visează să se mute la mare!

Pe măsură ce zilele treceau iar noi le repetam ideea, acel “Haha” s-a transformat în “Măi, voi glumiți?” și mai apoi în “Terminați cu prostiile!

Așa că au venit să ne verifice sănătatea mintală. În timp ce noi savuram primul suc de portocale pe malul râului Tejo, deasupra noastră două mame îngrijorate își prindeau centurile de siguranță și se pregăteau să aterizeze pentru prima dată în Lisabona.

3. 2. Căcat.

Am crescut petrecând maxim 5-10 zile pe an la mare și restul de 350 și ceva miorlăind după mare. Acum marea e aici şi nu mai pleacă nicăieri. După ce să mai miorlăi?

  1. Din când în când după o centrală termică. Probabil știți (dacă nu, aflați acum) că cele mai multe case nu au încălzire şi sunt foarte prost izolate. Iar apa caldă de la duș se obține printr-un instant pe gaz, conectat la butelie. Aceasta este realitatea portugheză. Dacă înainte stăteam iarna cu centrala dată pe 25 C, acum mai pun o bluză pe mine şi număr zilele până la primăvară. Dacă înainte făceam duş până creștea mucegaiul pe tavan, acum știu exact:
    – că într-un minut curg 8-9 litri de apă caldă.
    – că o butelie goală cântărește cam 15 kg iar una plină 28…
    – că o dată la un anumit interval de timp cineva trebuie să coboare din vârful dealului cu butelia goală și să urce înapoi cu una plină
  2. După Amazon Prime. Mă puturoşisem să-mi sosească necesitățile a doua zi, în fața ușii, ei bine… a trebuit să pierd obiceiul ăsta rapid. În Portugalia nu există Amazon și în general comerțul electronic e subțire de tot. Aparent cei 8 milioane de locuitori nu sunt suficienți pentru a justifica existența afacerilor online. Așadar, majoritatea lucrurilor ajungem să le cumpărăm din Spania ori din alte țări.
  3. După grabă şi realizări. Vrei să rezolvi o treabă rapid? Nu în Portugalia. Fie că ai de mers la supermarket, că ai de plătit o factură sau că traversezi strada până la poştă, pregătește-te să-ți petreci acolo toată după-amiaza. Nu există grabă și nu există presiune. Și nu există oameni care să pocnească nervos din dinți pentru că le-ai irosit două secunde din viață. Dacă ești genul căruia îi place să “get things done”, du-te în Germania să cunoști “like minded people”. Mie mi-a ajuns. Nu-mi mai trebuie nici Amazon, nici carsharing, nici carieră sau educație. Am tot ce trebuie: companie grozavă, marea, puțină linişte şi un pastel de nata proaspăt scos din cuptor.

Cât despre centrală, iarna următoare n-ar strica… măcar un calorifer. 😅

Mai sunt dezavantaje sau în rest totul perfect? Sigur că mai sunt, abia am început. Dar una peste alta, pentru noi balanţa se înclină clar într-o direcție: aici e căcatul mai mic.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén