Chaika

Se întâmplă să lipesc fiecare cântec de o anumită aminitire iar apoi, de fiecare dată când ascult respectivul cântec, să pot să rememorez atât de clar ziua şi momentul în care l-am auzit.

Mi s-a întâmplat prima oară conştient în Turcia: eram cazaţi undeva în centrul oraşului Istanbul, pe un deal, în unul din etajele superioare aleinternatului. Priveam pe geam pe când mp3playerul a început să-mi bage Enya – Orinocco Flow în urechi. De atunci mi-e imposibil să mai ascult cântecul ăsta fără să revăd Bosforul şi cele două continente luminate, podurile, vapoarele în faţa ochilor. În mod similar mi s-a grafat pe creier şi cântecul “The Sound of Silence”  de Simon & Garfunkel.

An de an an am urmărit celebrul turneu de tenis Open România. Din prima zi de calificări până la finală, rar ratam un meci. Şi la una din ediţii m-au pus organizatorii pe post de copil de mingi. Cu alte cuvinte, 8 ore pe zi am fost sclavul care ţinea prosoapele transpirate ale fiţelor de jucători. Cum le-am scăpat de câteva ori averea pe jos şi cum am încasat mingi cu 150km/h pentru asta… vă povestesc în altă dată. Oricum, după 10 zile de chin şi sclavagism, a venit şi finalul. Arena de tenis era pustie iar noi, copiii de mingi, ne lăfăiam epuizaţi pe iarbă. Bătea un vânt răcoros de toamnă, miile de spectatori plecaseră şi corturile sponsorilor rămăseseră pustii şi părăsite. Şi de-o dată porneşte un radio din unul din corturi şi începe să răsune cântecul ăsta al duetului Simon & Garfunkel. Şi versurile: “Hello darkness, my old friend…”

Mâine fosila de Paul Simon cântă în citadela din Spandau şi iată de ce printre publicul de babe şi moşi se va ivi, ca picată din cer, şi o tipă de 20 de ani cu un aparat foto Chaika la gât.